de Petru Clej (8-2-2011)
Cel mai important membru Republican al Comisiei de Politică Externă a Senatului a cerut administrației de la Washington să sprijine Republica Moldova în vederea soluționării conflictului cu Transnistria.
Într-un raport de șapte pagini înaintat membrilor comisiei din care face parte, Richard Lugar, fost președinte al acestei comisii în perioada 1985 – 1987 și 2003 – 2007, a detailat motivele pentru care acesta este ultimul conflict înghețat din Europa de est.
Studiul prezintă în detalii neobișnuit de precise istoria conflictului început acum 19 ani printr-un război civil de patru luni și aruncă responsabilitatea fără ambiguitate asupra Rusiei.
Raportul Lugar reamintește că pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea nistreană, se mai află militarii ruși în așa numite contingente de menținere a păcii și de pază a depozitului de muniții de la Colbasna, în pofida angajamentului Moscovei, luat în 1999, de a-și încheia retragerea militară încă din 2002.
Senatorul american îi face responsabili și pe liderii separatiști de la Tiraspol de lipsa de progres în negocierile cu Chișinăul, în formatul 5 + 2, la care participă și Rusia, Ucraina, Statele Unite, Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). El spune că liderul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Igor Smirnov, avertizează constant că retragerea militară rusească riscă să declanșeze vărsări de sânge, în pofida absenței practic a oricărei animozități între locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului și a lipsei aproape totale de arme ofensive în dotarea Chișinăului. Raportul remarcă faptul că, spre deosebire de conflictele din Caucaz, acesta nu are caracter interetnic, dată fiind componența etnică asemănătoare a populației de vest și est de Nistru.
Pe cât de critic la adresa Rusiei și Transnistriei este raportul Lugar, pe atât de elogios este la adresa autorităților de la Chișinău, a coaliției de guvernare pro-europene, Alianța pentru Integrare Europeană (AIE). În text sunt reamintite eforturile de reformă economică, politică și administrativă, întreprinse după înfrângerea Partidului Comuniștilor (PCRM) în 29 iulie 2009 și continuarea după victoria partidelor componente ale AIE în alegerile din 28 noiembrie 2010.
Transnistria – un pericol
Senatorul Lugar consideră că o rezolvare a conflictului nistrean ar fi prielnică eforturilor Republicii Moldova de integrare europeană, permițând un mai bun control al pericolelor ce vin dinspre est, cum ar traficul de tot felul, ceea ce ar fi și în interesul Statelor Unite. În acest sens este amintită capturarea în 2010 de către autoritățile de la Chișinău a două kilograme de uraniu 238 care (poate fi convertit la plutoniu 239, material folosit în arme nucleare sau vânazarea relatată de aruncătoare de grenade antitanc fără serie, toate acestea suspectate a proveni din Transnistria.
Este menționată în raport și periculozitatea depozitului de la Colbasna unde mai rămân circa 20000 de tone de muniții, aparent într-o stare de degradare avansată.
Raportul care este adresat Comisiei de Politică Externă a Senatului și guvernului Statelor Unite face mai multe recomandări, între care:
- Implicare diplomatică americană la nivel înalt pentru reluarea negocierilor 5 +2 și presiuni asupra administrației de la Tiraspol în vederea curmării abuzurilor împotriva drepturilor omului;
- Intervenții pe lângă Rusia pentru tranziția de la o forță militară la una civilă internațională de menținere a păcii;
- Oferirea finanțării pentru eliminarea din zonă a armelor mici și ușoare, a munițiilor și proiectilelor ne-explodate;
- Anularea restricțiilor Jackson-Vannik și acordarea de către SUA Republicii Moldova a clauzei națiunii celei mai favorizate în relațiile comerciale, propunere legislativă introdusă deja în legislatura trecută de senatorul Lugar și reintrodusă în noua legislatură la începutul lui 2011;
- Explorarea dezvoltării unei carte a parteneriatului SUA – Republica Moldova;
- Oferirea de asistență tehnică guvernului de la Chișinău în domeniul reformei instituționale și a creșterii economice.
Senatorul Lugar reamintește că în 2010 liderii Germaniei și Franței au ridicat deja problema conflictului nistrean în întâlniri la nivel înalt cu Kremlinul. De asemenea el vorbește în raport de “aspirațiile euro-atlantice ale Republicii Moldova”, referință la NATO, deși Constituția Moldovei prevede statutul de neutralitate.
Raportul este deosebit de favorabil Republicii Moldova, folosind în mod neobișnuit termenul românesc “Transnistria” și nu cel folosit în mod uzual în limba engleză “Transdnestr”. Dar Richard Lugar, deși este un veteran al Senatului, în funcție de 34 de ani – actualmente cel mai longeviv membru Republican din Senat, cu o imensă experiență de politică externă, nu este decât un senator de opoziție, într-o cameră superioară controlată de Partidul Democrat al președintelui Barack Obama. Și până la urmă, politica externă este prerogativa aproape exclusivă a puterii executive, iar în ultimii doi ani administrația Obama nu a reușit să deblocheze impasul din acest ultim conflict înghețat din estul Europei