February 18, 2011

Piatră în ograda Guvernului RM: Pe Onișcenko îl doare sufletul pentru vinul moldovenesc

Piatră în ograda Guvernului RM: Pe Onișcenko îl doare sufletul pentru vinul moldovenesc | UNIMEDIA -
Piatră în ograda Guvernului RM: Pe Onișcenko îl doare sufletul pentru vinul moldovenesc
Colaj: UNIMEDIA

Șeful Serviciului Sanitar rus "Rospotrebnadzor", Ghenadi Onişcenko, asigură că vinurile moldovenești nu au niciun risc să fie supuse unui embargo, dar se arată îngrijorat de calitatea tot mai proastă a acestuia. În cadrul unui interviu pentru Interfax, Onișcenko a recunoscut că situația degradantă a vinului moldovenesc îl consumă emoțional, pentru că Republica Moldova îi trezește sentimente nostalgice.

"Rareori observ o astfel de neglijență din partea autorităţilor față de ramura economiei care determină bunăstarea economică a țării.


Dacă e să vorbesc de mine personal, e regretabil să urmăresc această situație. Cu mult timp în urmă, era cât pe ce să-mi leg începutul carierei cu Republica Moldova. Situația actuală îmi provoacă frământări personale," a declarat Onişcenko.

Acesta a menționat că anume iresponsabilitatea guvernării de la Chișinău a dus la înrăutățirea calității vinului moldovenesc.

UNIMEDIA amintește că în anul 2010 Rusia a rebutat peste 2 milioane de litri de vin și coniac produs în Republica Moldova. În același timp, în urma unor întrevederi bilaterale ale specialiștilor ruși și moldoveni, "Rospotrebnadzor" a extins lista exportatorilor din țara noastră. Șeful Serviciului Sanitar rus s-a remarcat prin declarația pe care a făcut-o în vara anului 2010, când a spus că vinul moldovenesc este bun de vopsit gardurile.

Sursa: UNIMEDIA