Consiliul Europei este extrem de îngrijorat de soarta lui Ilie Cazac, condamnat la 14 ani de închisoare de către regimul separatist de la Tiraspol.
21 februarie 2011, 11:59
Secretarul general al CE, Thorbjorn Jagland, notează într-un comunicat de presă că a constatat cu îngrijorare că în acest caz există similitudini cu condamnarea de către instanţele transnistrene a jurnalistului Ernest Vardanyan, transmite Info-Prim Neo.
„Consiliul Europei a monitorizat îndeaproape cazul domnului Cazac, începând cu arestarea sa de către regimul de la Tiraspol în luna martie a anului trecut, şi va continua să facă acest lucru, mai ales având în vedere natura dubioasă a acuzaţiilor formulate împotriva lui", a subliniat Thorbjorn Jagland.
Oficialul european a făcut apel către conducerea autoproclamatei republici nistrene să asigure respectarea drepturilor ambilor condamnaţi, Ernest Vardanyan şi Ilie Cazac, în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Ilie Cazac, angajat al Inspectoratului Fiscal din Bender, a fost arestat pe 19 martie 2010 şi condamnat la începutul acestei luni la 14 ani de închisoare. În vara anului 2010 autorităţile separatiste din stânga Nistrului au făcut publică o declaraţie scrisă de Ilie Cazac, în care acesta ar recunoaşte că a făcut spionaj în favoarea Republicii Moldova. Ernest Vardanyan a fost condamnat pe aceleaşi capete de acuzare la 15 ani de închisoare.
© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al IPN.
, Secretarul general al CE, Thorbjorn Jagland, notează într-un comunicat de presă că a constatat cu îngrijorare că în acest caz există similitudini cu condamnarea de către instanţele transnistrene a jurnalistului Ernest Vardanyan, transmite Info-Prim Neo.