February 20, 2011

Smirnov nu-l va elibera pe Ernest Vardanean

Smirnov nu-l va elibera pe Ernest Vardanean | UNIMEDIA - portalul de ştiri nr. 1 din Moldova
Rudele lui Ernest Vardanean au primit recent un răspuns din partea administraţiei ilegale din Tiraspol prin care sunt anunţate despre faptul că Ernest Vardanean nu va putea fi eliberat decat după examinarea unei noi cereri de „graţiere”, care la rândul ei nu poate fi depusă mai devreme de octombrie 2017.
Despre aceasta anunță Asociația Promo-Lex, care declară că eliberarea lui Ernest Vardanean nu poate avea loc în lipsa unei viziuni clare a autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova şi a unei strategii bazate pe aplicarea şi respectarea fără excepţie a normelor şi prevederilor constituţionale, împotriva tuturor celor care au participat la răpirea, „condamnarea” şi detenţia sa."Considerăm că toate aceste acţiuni (obligarea ostaticului să îşi recunoască public vinovăţia şi ulterior să solicite presupusa „graţiere”), au avut scopul de a menţine în teroare şi frică populaţia din regiune, demonstrând prin fapte că regimul şi cei care-l slujesc nu pot fi sancţionaţi. Totodată, regimul ilegal a dorit să obţină o cerere publică de „graţiere”, dorind astfel să îşi sporească numărul argumentelor propagandistice pentru recunoaşterea sa", se precizează într-un comunicat remis presei.

În același timp, Promo-Lex solicită Guvernului RM să ia masuri legale, eficiente şi hotărâte în vederea eliberării celor 2 ostatici de la Tiraspol, Ernest Vardanean şi Ilie Cazacu și să aplice prevederilor legislaţiei naţionale, în special intentarea dosarelor penale împotriva tuturor persoanelor şi cetăţenilor care au participat la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.339 (Uzurparea puterii de stat), art.341 (Chemări la rasturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale al RM), art.347 (Profanarea simbolurilor naţional-statale), art.351 (Uzurparea de calităţi oficiale), art.352 (Samovolnicia) art.280 (luarea de ostatici), art.282 (organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea), art.284 (crearea sau conducerea unei organizaţii criminale), art.309 (Tortura).

Diplomația străină este chemată să se implice mai activ în rezolvarea cazului.

UNIMEDIA amintește că Ernest Vardanean a fost reținut de autoritățile de la Tiraspol în aprilie 2010.

Sursa: UNIMEDIA