Ofensivă ortodoxistă în Moldova
Vitalie Ciobanu
21.07.2010
Prin ce complicităţi, prin ce tăceri şi strategii oculte s-a ajuns ca Biserica Ortodoxă, angajându-se politic, să devină o ameninţare pentru democraţie şi libertăţile individuale?
Recent, Ministerul Educaţiei a recepţionat un răspuns oficial din partea Mitropoliei Moldovei şi a Chişinăului în legătură cu disciplina „Religia”, ce va fi introdusă, cu titlu opţional, în programa şcolară. O decizie a guvernului adoptată, aşa cum observă mulţi comentatori, mai degrabă din considerente politice, pentru a descuraja iniţiativa lui Valeriu Pasat, care şi-a făcut din ideea predării obligatorii a „Bazelor Ortodoxiei” o trambulină electorală.
Nu au existat suficiente dezbateri pe această temă, mulţi cetăţeni consideră, de exemplu, că ar fi fost mai adecvat un curs de „Istorie a religiilor”, care să predea într-un mod ştiinţific, echidistant, noţiunile principale ce compun corpusul teoretic al diverselor confesiuni, precum şi influenţa lor asupra evoluţiei culturii şi civilizaţiei umane, influenţă care se regăseşte în atâtea opere de artă. Aceste voci însă nu au fost auzite. În răspunsul său către Ministerul Educaţiei, Biserica Rusă insistă pe studierea obligatorie în şcoală a „Bazelor Ortodoxiei” şi nu renunţă la organizarea unui referendum legislativ, în ciuda dublului verdict negativ pronunţat de Curtea de Apel Chişinău şi de Curtea Supremă de Justiţie.
Dacă înainte Biserica era prezentă în spaţiul public mai ales prin diverse ritualuri de „sfinţire” şi exorcizare – de la case şi şcoli până la… BMW-urile îmbogăţiţilor tranziţiei – azi, Mitropolia Moldovei a intrat într-o adevărată febră a replicilor şi declaraţiilor de presă. S-a angajat în susţinerea unui fost director al serviciilor secrete, aciuat la Moscova, tot el şi fost deținut din perioada guvernării Voronin. Acuzaţiile în baza cărora a fost condamnat Pasat, legate de acte de corupţie în exerciţiul funcţiunii şi de o tentativă de organizare a unei lovituri de stat, încă n-au fost pe deplin lămurite. Ex-directorul SIS însă e dornic de revanşă şi a recrutat chiar şi foşti ziarişti democraţi, deveniţi, peste noapte, campioni ai cauzei pravoslavnice.
Chipul Bisericii Ortodoxe s-a înăsprit, vocea ei a căpătat inflexiuni metalice, milităroase. O asemenea „schimbare la faţă” nu mai miră pe nimeni, dacă ne gândim la moralitatea dubioasă a multora din exponenţii acestei instituţii, dezvăluită în materiale de presă – prelaţi care şi-au ascuns sub sutană epoleţii de ofiţeri. Biserica nu mai are timp de proiecte sociale. N-am auzit ca Mitropolia Moldovei să iniţieze vreo colectă publică în folosul cetăţenilor sinistraţi din luncile Prutului. Agenda politică e mult mai importantă decât întrajutorarea aproapelui.
Cum, prin ce complicităţi, prin ce tăceri şi strategii oculte s-a ajuns ca Biserica Ortodoxă, angajându-se politic, să devină o ameninţare pentru democraţie şi libertăţile individuale? Distrugerea Menorei evreieşti de un grup de fanatici ortodocşi, în primăvara acestui an, a constituit un prim semnal îngrijorător că Biserica tolerează manifestaţii de xenofobie şi vrajbă religioasă.
Acum, Mitropolia Rusă nu pare deloc deranjată de faptul că forţează litera Constituţiei, care proclamă separarea Bisericii de stat şi libertatea de conştiinţă a cetăţenilor, într-o societate multiconfesională. Din păcate, autorităţile ezită să adopte o atitudine mai fermă împotriva acestei ofensive ortodoxiste. Şi atunci, ce facem, transformăm Republica Moldova într-o teocraţie, înlocuim comunismul cu fundamentalismul religios, spunem „adio” statului laic şi valorilor europene?
Biserica Ortodoxă s-ar cuveni să-şi cheme credincioşii în lăcaşurile sale, nu să pătrundă agresiv în spaţiul public, îngroşând lista electorală a unor partide care îşi propun eternizarea stării de sclavie mentală şi spirituală a moldovenilor.
