Foto: RIA Novosti |
"Republica Moldova este dispusă să ofere autonomie largă Transnistriei, însă în componența Republicii Moldova". Declarația aparține Ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, lansată în cadrul unei emisiuni la postul de radio Eho Moskvî.
"Suntem chiar dispuşi să oferim Transnistriei dreptul de a încheia acorduri economice internaţionale, însă, desigur, fără atributele unui stat suveran. În prezent, nu putem spune că Transnistria este parte a Moldovei, atât timp cât acolo există o armată şi politica externă proprie", a adăugat diplomatul.

"Este foarte probabil că la Moscova, în luna iunie, vor avea loc negocierile în formatul 5 + 2, pentru a discuta problema transnistreană. Scopul este următorul: în componența Republicii Moldova, de a determina statutul Transnistriei, care urmează a fi foarte larg, să corespundă legislaţiei internaţionale, să fie în conformitate cu practicile internaţionale de astăzi. Să vedem cum se poate de aplicat experienţa insulelor Aland aici," a mai spus Neguță. (n.r. trebuie de menționat că Insulele Aland formează o provincie finlandeză autonomă cu politică externă proprie, demilitarizată și unilinguală. Cei 26 000 de locuitori vorbesc suedeza)
Potrivit lui Neguța, între Republica Moldova şi Rusia nu există disensiuni. "Împreună am făcut parte din URSS. Avem relaţii strânse din punct de vedere istoric, relații bune politice, economice, culturale", a spus ambasadorul, adăugând că Federația Rusă este un garant şi mediator al conflictului transnistrean.
Mai mult, în prezent în Federația Rusă locuiesc circa 211 de mii de moldoveni. "Când Republica Moldova a luat decizia de a intra în GUAM, a făcut-o în primul rând din motive economice, mai ales pentru tot ce are legătură cu produsele petroliere - deoarece benzina, motorina şi gazele naturale pe teritoriul Moldovei sunt importate. La acea etapă am dat crezare documentelor constitutive, însă nu am ratificat toate acordurile. Republica Moldova a avut uneori o atitudine rece față de aceste proiecte", a spus Neguța.
Potrivit acestuia, când Ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă s-a întâlnit la Moscova cu Serghei Lavrov, a descris aflarea Moldovei în GUAM astfel: "Ne interesează două proiecte în acest an, la care se poate de participat, restul - nu". Aceste proiecte țin de dezastre naturale și turismul. Potrivit ambasadorului moldovean, în prezent Moldova nu simte avantaje economice aflându-se în GUAM. Vizita lui Narîșkin în Republica Moldova nu este văzută în neregulă de Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova. "Federația Rusă a declarat întotdeauna că vrea să ajute Republica Moldova în depășirea crizei politice, iar vizita a avut loc după alegerile parlamentare din 28noiembrie", a menționat acesta. Andrei Neguţa a declarat că, fiind în funcția de ambasador, nu poate da apreciere evenimentelor din 7 aprilie 2009 atâta timp cât organele competente din țară nu au elaborat un document final în care s-ar spune despre ce s-a întâmplat în acea zi.
"Cele două clădiri se repară, se face analiza evenimentelor, politicienii ies în fața populației cu viziuni antagoniste", a mai opinat diplomatul moldovean.
http://unimedia.md/?mod=news&id=32260
Sursa: UNIMEDIA