April 29, 2011

Guvernul condamnă „speculaţiile” de ieri ale lui Voronin: Aberații! | UNIMEDIA - portalul de ştiri nr. 1 din Moldova

Guvernul condamnă „speculaţiile” de ieri ale lui Voronin: Aberații!
Guvernul condamnă „speculaţiile” de ieri ale lui Voronin: Aberații!
Foto: gov.md

Guvernul Republicii Moldova regretă faptul că Strategia naţională de descentralizare a devenit subiect de dispută electorală şi îndeamnă partidele politice să se abţină de la declaraţii care pot afecta buna implementare a acestei reforme.

Purtătorul de cuvânt al premierului, Igor Volniţchi, a organizat astăzi, 28 aprilie, un briefing de presă în care a ţinut să vină cu unele precizări vizavi de declaraţiile de ieri ale liderului PCRM, Vladimir Voronin.

„Intenţionat, opinia publică a fost indusă în eroare, menţionându-se precum că Strategia ar prevedea revenirea la judeţe, lichidarea a sute de primării, lichidarea spitalelor şi altor instituţii de menire socială. Aceste afirmaţii reprezintă nimic altceva decât aberaţii, menite să creeze o stare de tensiune artificială în societate”, a spus purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.

Potrivit lui, nicăieri în întreg textul Strategiei nu este niciun cuvânt despre judeţe, niciun cuvânt despre lichidarea primăriilor sau alte măsuri de acelaşi gen.

„Din contra, scopul Strategiei este de a acorda mai multă autonomie teritoriilor, de a crea noi oportunităţi pentru dezvoltarea locală, de a oferi mai multă libertate în acţiune autorităţilor locale şi de a apropia serviciile publice de cetăţean”, a accentuat Volniţchi.

Acesta a subliniat că reforma iniţiată de Guvern în acest domeniu este una de maximă importanţă şi responsabilitate. „Venim cu un apel către formaţiunile politice să se abţină de la declaraţii care pot afecta buna implementare a reformei, mai ales acum, când suntem în plină campanie electorală. Acest document este mult prea important pentru viitorul Republicii Moldova, de aceea folosirea lui în campania electorală, în special sub aspectul dezinformărilor, este inacceptabilă şi condamnabilă”, a mai spus Volniţchi.

Amintim că Vladimir Voronin declara în cadrul unei conferinţe de presă că în spatele Strategiei naționale de descentralizare stă un „genocid administrativ”, adică închiderea a peste 300 de primării în localitățile unde sunt mai puțin de 1500 de locuitori, cu închiderea ulterioară a școlilor și spitalelor.

UNIMEDIA precizează că Strategia Naţională de Descentralizare urmează a fi principalul document de politici în domeniul administraţiei publice locale. Proiectul Strategiei stabileşte mecanismele naţionale ale procesului de descentralizare şi asigurare a unei autonomii locale autentice. Strategia stabileşte 7 domenii de intervenţii: descentralizarea serviciilor şi a competenţelor, descentralizarea financiară, descentralizarea patrimonială, dezvoltarea locală, capacitatea administrativă, capacitatea instituţională, democraţie, etică, drepturile omului şi egalitate de gen.



Sursa: UNIMEDIA