Miercuri, 13 Ianuarie 2010
Mircea Marian: „A-l chema pe Vîntu să democratizeze presa din Moldova este cam acelaşi lucru cu a-i invita pe Smirnov şi Armata a 14-a rusă să se stabilească la Chişinău”.După ce a avut „mandat” din partea „Vestului” ca să democratizeze presa din România, Sorin Ovidiu Vîntu s-a dus şi la Chişinău ca să promoveze şi acolo valorile jurnalismului de tip occidental, ne spune Cătălin Tolontan, redactor-şef la „Gazeta Sporturilor”.
„Am informaţii că Vîntu are mandat extern, dinspre Vest, pentru a face ceea ce într-un fel a făcut Ringier în România şi CME prin Adrian Sârbu (...). Adică vine Joe Biden la Bucureşti şi vorbeste despre podul românesc spre Moldova şi, la o lună de zile, Sorin Ovidiu Vîntu îşi anunţă investiţia la Chişinău.”, a explicat Tolontan la HotNews.
Redactorul-şef al GSP nu este la primul exerciţiu de admiraţie faţă de patronul Realităţii. Cu două zile înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale, Tolontan ne spunea că România este condusă „nu de cei aleşi, ci de cei care-şi folosesc puterea economică pentru a-şi mări puterea politică dincolo de orice mandat, partid şi nume”. Pe scurt, oricum s-ar fi votat la prezidenţiale, ţara ar fi rămas a lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu.
Cred că alegerile din 6 decembrie au infirmat această teză. Nu ştiu şi nici nu mă interesează de ce Tolontan are acest cult faţă de prea-puternicul Vîntu. Dar cred că merită să discutăm acum, după alegeri, despre rolul pe care l-a avut patronul Realităţii în „democratizarea” presei din România şi cam ce ar putea el să facă în Republica Moldova.
Întreaga noastră breaslă şi-a pierdut credibilitatea după ultima campanie electorală. Prima întrebare pe care şi-o pun cei care ne mai citesc sau ne urmăresc la diferite emisiuni este: cine-l plăteşte pe acest jurnalist? Impresia mea este că aproape nimeni nu mai crede că ar exista şi ziarişti care scriu sau spun ceea ce cred ei, nu ceea ce li s-a ordonat.
Şi, pentru această situaţie, primii cărora ar trebui să le mulţumim sunt Vîntu, Patriciu şi Voiculescu. Bineînţeles că există şi răspunderea individuală a ziariştilor din Realitatea şi Intact, de la Adrian Ursu la Mircea Badea, care s-au pliat perfect pe agenda patronilor lor.
Nu ştiu dacă au făcut-o din oportunism sau dacă li s-a cerut deschis să adopte o anumită linie politică. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă, măcar din când în când, ar fi derapat de la linia oficială şi Badea, de exemplu, ar fi vorbit deschis despre faptul că patronul său a fost turnător. Dar, dincolo de discuţia despre cât de curajoşi sunt (sau nu) marii jurnalişti români, Vîntu este cel care a instituţionalizat utilizarea presei în lupta pentru putere.
El a arătat cum poţi să minţi, să şantajezi şi să isterizezi populaţia cu ajutorul unor turnători ai securităţii sau ai unor afacerişti dubioşi, pe care-i defineşti drept ziarişti sau analişti politici. Aşa se face că, la începutul lui 2010, publicul nu mai face aproape nici o distincţie între noi şi liga lui Chirieac şi Roşca Stănescu. Iar acum, trustul Realitatea s-ar extinde în Republica Moldova ca să ajute presa de acolo?
Eu cred că, după ultimele alegeri, cei de dincolo de Prut au o şansă. Poate că ziariştii de acolo vor reuşi să evite situaţia în care au ajuns colegii lor din România. Publicul, politicienii şi jurnaliştii moldoveni ar tre bui să ştie că a-l chema pe Vîntu să democratizeze mass-media din ţara lor este cam acelaşi lucru cu a-i invita pe Igor Smirnov şi Armata a 14-a rusă să se stabilească la Chişinău.
