April 27, 2010

Mihai Ghimpu a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea de Stat din Bucureşti, Facultatea de Drept, i-a acordat, azi 27 aprilie, titlul de Doctor Honoris Causa preşedintelui interimar al Republicii Moldova. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei acestuia, însoţit de delegaţia oficială a Republicii Moldova, la Universitatea din Bucureşti.

Titlul a fost oferit chiar de rectorul Universităţii, Ioan Pânzaru. Decorarea cu înaltul titlu academic semnifică recunoaşterea meritelor deosebite în domeniul dezvoltării şi promovării dreptului.


"Dezvoltarea şi promovarea dreptului nu înseamnă doar o activitate doctrinară sau pracctică prestigioasă, ci, cu atât mai mult, susţinerea supremaţiei dreptului, a tranziţiei societăţii către un stat de drept. Domnul Mihai Ghimpu se poate mândri cu o carieră de succes în ambele ipostaze", a declarat Ioan Pânzaru.

La rândul său, Mihai Ghimpu a mulţumit pentru titlui cate i-a fost acordat, urând succes studenţilor Universităţii de Drept, specificând că ei pot fi viitorul atât al Republicii Moldova, cât şi al României.

UNIMEDIA menţionează Mihai Ghimpu a absolvit Facultatea de Drept din Chişinău.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu