June 16, 2010

Ghimpu: „Voi dizolva Parlamentul după Referendum. Nici un fel de mitinguri, avioane sau bombe nu mă vor face să-mi schimb decizia”

(Video) Ghimpu: „Voi dizolva Parlamentul după Referendum. Nici un fel de mitinguri, avioane sau bombe nu mă vor face să-mi schimb decizia” | UNIMEDIA

Ghimpu: „Voi dizolva Parlamentul după Referendum. Nici un fel de mitinguri, avioane sau bombe nu mă vor face să-mi schimb decizia”


„Azi începe să se învârta roata Constituțională. Azi, pot, dar și nu pot să dizolv Parlamentul. Acum există toate circumstanțele pentru dizolvare, însă în calitatea mea de președinte al Parlamentului trebuie să țin cont și de circumstanțele noi apărute, Referendumul. Voi semna decretul de dizolvare a Legislativului după ce se va organiza Referendumul”. Declarația a fost făcută azi, 16 iunie, de către președintele Parlamentului, președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu a precizat că dacă va semna acum decretul de dizolvare a Parlamentului, în el trebuie să fie indicată și data alegerilor, iar aceasta va împiedica organizarea Referendumului, ceea ce este exclus. „Teoretic, Referendumul poate avea loc și după alegeri, însă aceasta ar însemnat să avem alegeri parlamentare, Referendum, alegeri prezidențiale și apoi locale, ceea ce nu putem admite”, a mai adăugat președintele Parlamentului, subliniind că nici un fel de mitinguri avioane sau bombe nu îl vor face să-și schimbe decizia.AIE a anunțat că va organiza Referendumul în luna septembrie, iar alegerile parlamentare anticipate și prezidențiale - în noiembrie 2010


Atunci, Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, a declarat că în democrație există suficiente instrumente pentru a rezolva problemele politice. „R. Moldova este o țară europeană. Nicio țară nu a devenit membru al UE fără a se conforma standardelor europene. Astfel, orice acțiune pentru depășirea crizei politice și constituționale este necesară să fie conformă cu aceste standarde. Consiliul Europei este gata să ofere tot sprijinul pentru decizia adoptată de către AIE. Consiliul Europei și Comisia de la Veneția susține această poziție a AIE.