Franţa susţine eforturile Moldovei
Aflat într-o vizită de lucru la Paris, la invitaţia omologului său francez, Bernard Kouchner, Vicepremierul Iurie Leancă, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut în zilele de 3 şi 4 iunie o serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai Franţei.
În cadrul dialogurilor consistente cu şeful diplomaţiei franceze, precum şi cu Jean-David Levitte, consilierul preşedintelui pentru politica externă, Pierre Lellouche, secretar de stat pentru afaceri europene, vice-preşedinţii comisiilor de politică externă ale Senatului şi Adunării Naţionale Iurie Leancă a subliniat că ţara noastră percepe Franţa drept „un partener extrem de important, un susţinător activ al aspiraţiilor europene ale Moldovei”. La rândul său, Bernard Kouchner, la fel ca şi alţi interlocutori francezi, a confirmat că Franţa urmăreşte cu viu interes evoluţiile politice din ţara noastră şi apreciază eforturile susţinute ale Guvernului de la Chişinău pentru promovarea reformelor politice şi economice menite să modernizeze Moldova şi să o aducă pe făgaşul normalităţii, precum şi pentru apropierea graduală de Uniunea Europeană.
Interlocutorii francezi au remarcat că Moldova înregistrează progrese semnificative „făcându-şi temele pentru acasă” la capitolul integrării europene. Partenerii francezi au apreciat, de asemenea, eforturile diplomaţiei moldoveneşti pentru iniţierea în scurt timp a dialogului multidimensional cu UE, inclusiv în vederea liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni şi creării zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător. În context, a fost reiterată susţinerea deplină din partea Franţei atât pe plan bilateral, cât şi în cadrul instituţiilor europene pentru eforturile depuse de ţara noastră în acest sens.
În contextul aprofundării dialogului politic bilateral, partea franceză s-a arătat deschisă pentru semnarea în viitorul apropiat a unei Declaraţii comune privind parteneriatul strategic moldo-francez. Ambele părţi au fost de acord că se impun acţiuni susţinute pentru atragerea investiţiilor franceze în economia Moldovei. Această concluzie a fost subliniată şi în cadrul întrevederii Vicepremierului Iurie Leancă cu un grup de oameni de afaceri francezi.
Abordând problematica transnistreană, Iurie Leancă a informat interlocutorii despre ultimele evoluţii la acest subiect, exprimând recunoştinţă părţii franceze pentru interesul manifestat faţă de identificarea unor soluţii durabile de reglementare a conflictului.
Vicepremierul moldovean s-a pronunţat, de asemenea, pentru semnarea unui acord care ar viza protecţia socială a cetăţenilor moldoveni stabiliţi în Franţa, mulţumind, totodată, autorităţilor franceze pentru susţinerea conaţionalilor noştri, precum şi pentru bursele de studii oferite tinerilor moldoveni.
Pe durata vizitei, Iurie Leancă a discutat şi cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti, răspunzând la numeroase întrebări ale asistenţei, dar şi informându-se din prima sursă despre activităţile şi doleanţele comunităţilor de moldoveni din Franţa.
Cu un interes deosebit a fost ascultat şeful diplomaţiei moldoveneşti de către un mare grup de analişti politici, formatori de opinie şi cercetători în domeniu. În cadrul unei conferinţe organizate de către Fundaţia Robert Schuman, Ministrul a prezentat o amplă informaţie privind realităţile politice şi social-economice din ţara noastră şi priorităţile politicii sale externe.
În finalul vizitei sale la Paris, Iurie Leancă a oferit interviuri canalului de televiziune TV5 Monde, difuzat în circa 200 de state (4 iunie, ora 19.20) şi postului Radio France Internationale.
Sursa: MAEIE