ONG-uri cer Curţii de Apel anularea hotărârii privind desfăşurarea referendumului pentru predarea OBLIGATORIU religiei în şcoli
Foto: blendarencu.wordpress.com |
În acest sens, Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea Statului Secular prezentat Curţii de Apel o serie de argumente privind încălcarea legislaţiei de către Comisia Electorală Centrală în procesul de înregistrare a grupului de iniţiativă, în frunte cu Valeriu Pasat, precum şi încălcarea normelor şi principiilor care reglementează desfăşurarea referendumului.
Solicitanţii consideră drept importantă "respectarea principiului constituţional al separării bisericii de stat, caracterul laic al învăţământului de stat şi dreptul prioritar al părinţilor de a alege sfera de instruire a copiilor, consfinţite în Constituţia Republicii Moldova. Anterior, ei au adresat, în acest sens, o Declaraţie Parlamentului, Guvernului, Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove.
UNIMEDIA precizează că la 4 iunie curent,în cadrul şedinţei Comisiei Electorale Centrale, s-a aprobat iniţiativa de organizare a referendumului pentru introducerea religiei în învăţământul preuniversitar. Prima şedinţă de judecată va avea loc la 10 iunie 2010. Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea Statului Secular întruneşte 17 ONG-uri naţionale.