Premierul moldovean Vladimir Filat s-a lăudat într-un interviu acordat publicaţiei electronice moscovite „Tribuna” că anume el este acel funcţionar care a semnat acordul privind transmiterea pachetului majoritar al societăţii pe acţiuni „Moldova-Gaz” către Federaţia Rusă în 1998.
„Acum repet ceea ce i-am spus atunci şi lui Putin, şi lui Şuvalov. Eu sunt acel om care a semnat contractul juridic privind constituirea Întreprinderii „Moldova-Gaz” şi am făcut lucrul acesta conştient”, a declarat Filat portalului rusesc de ştiri Tribuna, citat de portalul de la Chişinău OMEGA, referindu-se la perspectivele moldo-ruse de colaborare în domeniul gazelor naturale.
Amintim că Societatea pe Acţiuni „Moldova-Gaz” a fost creată în urma reorganizării în 1998 a concernului de stat „Moldova-Gaz”. Potrivit hotărârii semnate de Filat şi confirmate de Parlamentul de atunci, concernul a devenit parte a întreprinderii mixte moldo-ruse „Aprogaztranzit” şi ca rezultat a apărut societatea pe Acţiuni „Moldova-Gaz”. OMEGA aminteşte că societatea pe acţiuni nou formată avea capitalul statutar de 290,6 milioane de dolari, dintre care 78,1 milioane de dolari constituia valoarea proprietăţilor aflate pe teritoriul Transnistriei. Ca rezultat al înţelegerilor de atunci dintre Chişinău şi Moscova, 50% + 1 din acţiunile acestei întreprinderi au revenit concernului rus „Gazprom”, 35,53% – Guvernului Republicii Moldova, 13,44% – administraţiei transnistrene iar altele 1,23% – unor persoane fizice. În perioada 1998-1999, Vladimir Filat deţinea funcţia de director al Departamentului privatizării şi administrării a proprietăţii de stat.
Sergiu PRAPORŞCI, FLUX Amintim că Societatea pe Acţiuni „Moldova-Gaz” a fost creată în urma reorganizării în 1998 a concernului de stat „Moldova-Gaz”. Potrivit hotărârii semnate de Filat şi confirmate de Parlamentul de atunci, concernul a devenit parte a întreprinderii mixte moldo-ruse „Aprogaztranzit” şi ca rezultat a apărut societatea pe Acţiuni „Moldova-Gaz”. OMEGA aminteşte că societatea pe acţiuni nou formată avea capitalul statutar de 290,6 milioane de dolari, dintre care 78,1 milioane de dolari constituia valoarea proprietăţilor aflate pe teritoriul Transnistriei. Ca rezultat al înţelegerilor de atunci dintre Chişinău şi Moscova, 50% + 1 din acţiunile acestei întreprinderi au revenit concernului rus „Gazprom”, 35,53% – Guvernului Republicii Moldova, 13,44% – administraţiei transnistrene iar altele 1,23% – unor persoane fizice. În perioada 1998-1999, Vladimir Filat deţinea funcţia de director al Departamentului privatizării şi administrării a proprietăţii de stat.