Lavrov: Retragerea trupelor ruseşti din Transnistria - un nou război - Politic - Jurnal.md
Lavrov: Retragerea trupelor ruseşti din Transnistria - un nou război
| | sursa: jurnal.md foto: adevarul.ro |
Retragerea trupelor ruseşti din Transnistria ar duce la reizbucnirea războiului secesionist. Declaraţia a fost făcută de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, informează postul de radio „Golos Rossii”.
Declaraţia oficialului rus vine la câteva zile după ce preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în care îi cere să susţină retragerea trupelor ruse de menţinere a păcii de pe teritoriul moldovean, notează mediafax.ro.
„Deși au trecut 20 de ani de la proclamarea independenței RM și deși Rusia s-a angajat să-și retragă forțele armate de pe teritoriul țării noastre, acestea se află și acum în RM, violând astfel normele de drept internațional și constituția RM”, a declarat Mihai Ghimpu, în cadrul unui briefing.
Potrivit lui Ghimpu, trupele Rusiei pe teritoriul RM nu doar că sunt „un pericol pentru securitatea cetățenilor”, dar și subminează eforturile comunității internaționale în tentativele de soluționare a conflictului transnistrean pe cale pașnică. |
| 12 Nov 2010 12:04
| 2118 |
|