23-12-2009
Intr-un interviu acordat lui Viaceslav Samoskin, corespondentul ziarului “Vremia Novostei” de la Moscova, Ion Iliescu este de parere ca relatiile Romaniei cu Federatia Rusa s-ar fi imbunatatit daca la alegerile prezidentiale ar fi invins Mircea Geoana. “El are experienta diplomatica. Pentru el, caracteristica este deschiderea, are alta pregatire intelectuala decat Basescu, a carui gandire politica este primitiva. E adevarat, viata e plina de surprize – viata l-ar putea invata cate ceva pe actualul presedinte”, crede Ion Iliescu. “In ultimii 20 de ani, au avut loc contacte folositoare intre Romania si Rusia, dar asupra acestor relatii si-au lasat amprenta prejudecatile, in special din partea anumitor forte politice. Este vorba de aversiunea romanilor fata de rusi pentru ca, la un moment dat, Rusia a rupt Basarabia, apoi nordul Bucovinei. Un rol l-a jucat si problema inca nerezolvata a Tezaurului romanesc, incredintat spre pastrare Rusiei in anii 1916-1917. Ambele tari trebuie sa se debaraseze de complexele istorice si sa dea dovada de realism. Cu totii ne indreptam spre o Europa unita, unde granitele isi vor modifica importanta. Polonia si Ungaria au avut, la randul lor, probleme cu Rusia, dar in tot acest timp au dezvoltat pragmatic intense relatii economice si culturale cu Moscova. Noua ne-a lipsit intelepciunea si asta este urmarea presiunii fortelor conservatoare in viata politica a Romaniei. In politica nu te poti lasa ghidat de sentimentul de ura. Dar si Rusia putea sa dea dovada de mai multa intelegere. Iar acum, situatia este si mai complicata. Sudul Basarabiei si regiunea Cernauti apartin Ucrainei, unde sentimentul de nedreptate generat de istorie este si mai puternic. Dialogul se dovedeste mai dificil. Dar pe mine ma ingrijoreaza anturajul lui Basescu. Acesti intelectuali, in loc sa-i dezvolte orizontul de gandire, il invata numai ce nu trebuie. Acum, dupa 20 de ani, el a descoperit pentru sine anticomunismul! Ce curaj poate fi asta sa condamni, in termenii unui document special, comunismul in conditiile in care el nu mai exista si nu mai reprezinta vreun pericol. Un astfel de document nu valoreaza nimic! Adevarata condamnare a sistemului comunist a venit din partea revolutiei romane, care a condus la prabusirea lui”, a explicat parintele “democratiei originale” din Romania.