
“Aş dori să-i mulţumesc doamnei cancelar Merkel pentru invitaţie şi pentru această oportunitate de a avea o primă întâlnire bilaterală de la numirea în funcţia de prim-ministru. Mesajul principal pe care doresc să-l adresez Guvernului german este acela că România, după câţiva ani de criză economică, socială şi politică, şi-a recâştigat stabilitatea şi vrea să redevină un partener strategic şi de încredere pentru Germania”, a afirmat Victor Ponta.
El a subliniat că “o Românie stabilă, democratică şi puternică poate să reprezinte un partener pentru Germania şi pentru Europa la frontiera de est a UE”. Ponta a adăugat că va discuta cu Angela Merkel despre cooperarea economică bilaterală.